Descriere
În anii nouăzeci, Dana Şpac era o tânără jurnalistă frenetică, legată de publicaţii vii, poftitoare să afle cum a fost, cu adevărat, lumea de ieri şi cum ar putea să fie cea mai bună lume cu putinţă: lumea de mâine. […] Dana Şpac a devenit ”purtător de cuvânt” al unei instituţii care numea alte responsabilităţi şi alt tip de discurs. Un discurs care elimina orice divagaţie lirică, fiindcă […] devenea un personaj exponenţial, cu angajamente clare şi, de ce nu, categorice. Aşa că sensibilitatea de odinioară, anunţând semnele poetice, trebuia pusă sub control. Devine, trebuie să devină, ”povestire”. Reperele amintirii, câmpiile, copacii, frunzele, florile, semnele unui ”acasă” inaugural îşi pot trăi metamorfozele: recuperează momente confesive numerotate tandru de ”purtătorul de cuvânt”. Camera, uşile, geamurile, încăperile sunt regăsite de poetul care trebuie să numească lumea prin care a trecut. Cum se trăieşte aici, acum?
Uneori autoarea îşi adaugă o anexă – un personaj care e alintat, pus să-şi joace frumos rolul. Să-i joace rolul. Să existe în acest cotidian al povestirii. Sau prevestirii.
În fond, Povestirile/poemele Danei Şpac au o încărcătură epică a unui autor care mai are multe de spus.
Citiți câteva pagini.
