Descriere
A afla un secret duce la eliberare sau doar la un alt fel de încarcerare? Petru Abel călătorește în jungla amazoniană din Peru pentru a participa la o serie de ceremonii cu plante tradiționale indigene, în speranța că își va putea vindeca crizele de anxietate și depresie cu care se luptă de câțiva ani buni. Călătoria sa catalizează o aventură romantică, precum și aflarea unor secrete de familie. Fiecare dintre lucrurile nespuse are un impact inconștient asupra deciziilor și alegerilor celor implicați. Cititorul intră într-un labirint deopotrivă înfricoșător și senzual, în care personajele și întâmplările se conturează treptat, pe măsură ce sunt parcurse diversele fragmente narative (evenimente, e-mailuri și SMS-uri, scrisori niciodată scrise sau niciodată citite, note de jurnal, poeme) ce conțin conexiuni și trimiteri la alte fragmente, pentru ca în final să reveleze întregul.
Sunetul lucrurilor niciodată spuse
e un roman-puzzle, o constelație a vieții lui Petru Abel și, concomitent, o oglindă în care acesta nu a apucat să se privească pentru că, scăpată din mână, s-a transformat în zeci de cioburi. Fiecare capitol devine astfel reflexia unui fragment de oglindă, pe care Petru se încăpățânează să le reunească: ce imagine minunată ar fi reflectat oglinda sa, dacă nu ar fi devenit o grămadă de cioburi!




