Pahare pierdute în lumea de ceaţă

Cu şoapte ambigui şi urlet de gheaţă

Cineva amorţit se zbate-n pridvoară

Ca şi cum vrea să intre şi nu poate să moară.

Cadavre de sticlă metafizic dansează,

Iar inima-n imnuri de dor intonează.

E tot ce prietenii vor dori să vorbească

În veacul de sînge, prin mintea de iască.

În jur, singurătatea trup de argint înconjoară,

Ochii se-nchid pe imagini surprinse la moară.

Tu ai venit cu surorile tale defel cumpătate

Cum timpul din urmă aduce şi clipe uitate.

O singură veste mai vreau în urmă să prinzi,

Cînd casa se-ascunde sub debriuri şi grinzi.

Flutur de-aramă se desprinde cu sunet din piept,

Povestea niciodată nu-i moartă sub giulgi inerent.

Coşmaruri îmbîcsite de fum şi cenuşă

Cu ţipăt de toamnă şi geamăt la uşă.

De pe propriul mormînt încet mă ridic

Şi tot ce rămîne e propriul nimic.

Articolul Trilogia trecerii, de Liviu Cangeopol apare prima dată în .